În același atac a fost grav rănit și șoferul lui Hélène Pastor.
În momentul atacului, femeia, în vârstă de aproape 70 de ani, ieșea din mașina aflată în parcarea spitalului L’Archet, unde își vizitase fiul spitalizat, Gildo Pallanca Pastor. Acesta este, printre altele, președintele constructorului de mașini sport electrice Venturi Automobiles. Anchetatorii sugerează o „capcană” vizând-o pe Hélène Pastor sau pe șoferul său. Doi dintre atacatori au provocat o ambuscadă și au fugit pe jos, potrivit martorilor oculari, a anunțat poliția.
În urma atacului, Hélène Pastor și șoferul său au fost transportați la spitalul Saint-Roch, din centrul orașului. Medicii sunt rezervați în ceea ce privește evoluția stării de sănătate a șoferului, a anunțat o sursă apropiată dosarului.
Prințul Albert al II-lea de Monaco și-a exprimat marți seară, într-un comunicat, „puternica emoție la vestea atacului în care au fost vizați Hélène Pastor și șoferul său”. Suveranul a transmis un mesaj de susținere pentru familiile celor doi.
Hélène Pastor este una dintre moștenitoarele celei mai bogate familii din Monaco, având afaceri în special în contrucții și în domeniul imobiliar.
Fratele său, Michel Pastor, fost președinte al clubului AS Monaco (începând din iunie 2004 până în aprilie 2008) a murit în februarie anul trecut, la vârsta de 70 de ani.
El a deținut, printre altele, lanțul alimentar de lux Hédiard și, de asemenea, a fost președintele Camerei de Dezvoltare Economică din Monaco.